marți, 21 aprilie 2009

Cele mai cumplite cumplite dezastre naturale

In repetate randuri, istoria ne-a demonstrat ca omul este extrem de capabil si inventiv, atunci cand vine vorba de distrugere. Nu luam in calcul motivele lui, ci numai puterea de care dispune in acest sens. Este vorba despre o forta apreciabila, care atunci cand este descatusata poate face prapad. Cu toate acestea, natura se ambitioneaza uneori sa ne demonstreze ca nu este numai o forta creatoare, fascinanta si docila, pe care o putem exploata dupa bunul plac. Nu. Natura poate distruge si, ironic, o poate face cu o eficienta mult superioara mijloacelor umane. Dezastrele naturale sunt rare, dar atunci cand se intampla, suplinesc cu succes potentialul distructiv al razboaielor, facand pagube colosale atat in randul vietilor omenesti, cat si de ordin material. Iata cateva astfel de demonstratii de forta din istoria relativ recenta.

10. Inundatia din Zhumadian, Provincia Henan, China – 7 august 1975


Regiunea administrativa Zhumadian din provincia chineza Henan gazduia inainte de 1975 barajul Banqiao. Acesta a fost cladit la inceputul anilor 1950 pe raul „Ru”, un afluent al Fluviului Galben. Scopul proiectului: reglarea inundatiilor din regiune. Dupa terminarea constructiei barajului, apar fisuri in dig si la ecluza, care sunt rapid remediate cu ajutorul inginerilor sovietici. Inca din acel moment, Chen Xing, hidrolog chinez de renume, critica metodele de construire a barajului si se declara sceptic cu privire la rezistenta acestuia. Propunerile sale nu au fost acceptate de regimul comunist nici dupa ce, in 1961, interventia sa este necesara in urma ivirii unor probleme la sistemul barajului. La data de 7 august 1975, un taifun puternic loveste Banqiao, involburand apele, in fata carora ecluzele cedeaza. In dimineata zilei de 8 august 1975, digul barajului mic Shimantan se rupe, fapt care atrage dupa sine fracturarea in cascada a altor 62 de baraje. Acest efect de domino al prabusirii digurilor determina formarea unui val care se deplaseaza in aval cu o viteza 50 km/h, inundand regiunea de ses din imprejurimi. Sunt astfel inecate cinci districte si o serie de localitati din afara acestora, suprafete insumand mii de kilometri patrati. Circulatia, comunicatiile si actiunile de salvare erau complet paralizate. Dupa noua zile izbucneste in randurile celor incercuiti de apa epidemia si foametea, care duc la o decimare populatiei din regiune. Dezastrul a provocat moartea a 230.000 persoane.



Lacul Banqiao

{{{float_caption}}}
Harta Stat
Date generale

{{{punct-0}}}: {{{descrie0}}}

coordonate: 32°59′0″N 113°37′0″E / 32.98333, 113.61667
baraj construit: 1950
pe cursul lui: Ru (afluent al Fluviului Galben
volum de apă: 375 milioane m³
Amplasare: China
Harta bazinului hidrografic:
{{{5}}}


9. Cutremurul din Haiyuan, China – 16 decembrie 1920

Cutremurul consumat la 16 decembrie 1920 in China a avut epicentrul in districtul Haiyuan din Ningxia. Datorita faptului ca Ningxia era o parte din Gansu atunci cand s-a intamplat dezastrul, acesta mai este cunoscut si ca “seismul Gansu”. Catastrofa a inregistrat o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, fiind urmata timp de trei ani de replici seismice. Cutremurul Gansu a provocat distrugeri totale in teritoriul Lijunbu-Haiyuan-Ganyanchi, ucigand peste 240.000 de persoane. O alunecare de teren a ingropat la propriu satul Sujiahe din Xiji. Aproape toate cladirile s-au prabusit in orasele Longde si Huining. Alte cinci mari orase au fost afectate serios, cutremurul fiind resimtit de la Marea Galbena pana la provincia Qinghai (actualul Tsinghai) si din centrul Mongoliei pana in provincia Sichuan. Unele rauri au fost stavilite, iar altora li s-a schimbat cursul, in timp ce valuri ale cutremurului au putut fi observate in doua lacuri si trei fiorduri din vestul Norvegiei.


8. Cutremurul din Tangshan, China – 28 iulie 1976

In data de 28 iulie 1976, la ora 3:42 a.m., un cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter a lovit orasul Tangshan, aflat in nord-estul Chinei. Cutremurul extrem de puternic s-a manifestat intr-o zona cu totul neasteptata, transformand in ruina orasul Tangshan si provocand moartea a peste 242.000 de locuitori. Atunci cand a inceput seismul, peste un milion de chinezi din Tangshan dormeau, inconstienti de dezastrul ce urma sa se abata asuprea lor. Pe masura ce pamantul a inceput sa se cutremure, numai cativa oameni au avut sansa de a se trezi si de a se putea adaposti sub o masa sau in cadrul usilor. Cei mai multi nu au avut timpul necesar unor asemenea masuri. Totul a durat intre 14 si 16 secunde, suficient pentru colosalul cutremur sa ingroape un oras si sa ucida aproape un sfert de milion de oameni.


7. Valul Tsunami din Oceanul Indian – 26 decembrie 2004

Cutremurul care a avut loc la data de 26 decembrie 2004 in Oceanul Indian, a fost un seism submarin, al carui epicentru s-a aflat chiar in apropierea coastei nordice a insulei indoneziene Sumatra. Cutremurul a avut o magnitudine de 9.3 grade pe scara Richter si a provocat o serie de valuri tsunami, care au afectat regiunile de coasta din opt tari asiatice, cauzand moartea confirmata a 229.866 de persoane, dar suspectata in cazul a peste 300.000. Peste un milion de gospodarii si case au fost maturate de valurile uriase, iar autoritatile se tem in continuare de izbucnirea unor epidemii aparute din cauza contaminarii apei, care ar putea dubla numarul de victime. Data fiind rata mare de natalitate din tarile afectate, aproape o treime din victimele tsunamiului din 2004 au fost copii. Seria de valuri inalte de pana la 30 metri a transformat mai bine de 4 milioane de localnici ai zonelor afectate, in sinistrati. Cutremurul a avut cea mai lunga durata inregistrata vreodata, intre 8.3 si 10 minunte. A determinat devierea intregii planete cu un centimetru de la axa sa fireasca si a declansat o replica tocmai in tinuturile Alaskai.


The image “http://www.chaitanyaconsult.in/chaitanya/guide/tsunamimap.gif” cannot be displayed, because it contains errors.

The image “http://www.masternewmedia.org/images/before_after_tsunami_2004_500.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

The image “http://rfaunplugged.files.wordpress.com/2006/12/2004-tsunami.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

The image “http://www.p-g-a.org/images/tsunami-2004.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

The image “http://lazerbrody.typepad.com/photos/uncategorized/tsunami_malaysia_dec_2004.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

The image “http://www.3mfuture.com/images/tsunami_wave_coming_time_to_run.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

6. Cutremurul din Anitoch, Turcia – 20 mai 526

In data de 20 mai 526, orasul turcesc Anitoch, un important punct comercial al cunoscutului “Drum al Matasii” a fost aproape sters de pe fata Pamantului, in urma unui cutremur devastator. Nu exista o documentatie prea vasta care sa vorbeasca despre acest eveniment, dar se estimeaza ca seismul a ucis peste 250.000 de oameni in asezarea care reprezenta pe atunci Usa Comerciala a Europei.


5. Ciclonul tropical din Haiphong, Vietnam - 1881

Este vorba despre unul dintre cele mai catastrofale dezastre naturale din istorie. Ciclonul a lovit Golful Tonkin in anul 1881, dand nastere unor fluxuri de apa care au inundat orasul Haiphong, aflat in nord-estul Vietnamului. Acestea au provocat distrugeri uriase si au condus la moartea a aproximativ 300.000 de locuitori. Amplasat pe un mal al Raului Rosu, orasul portuar Haiphong se invecineaza cu marea printr-un canal de acces, care, pe durata furtunii, a amplificat extinderea inundatiei si distrugerea. Desi furtuna a provocat direct moartea a 300.000 de oameni, se considera ca destui au murit ulterior din cauza bolilor si a foametei. Categoria si forta exacte ale ciclonului nu sunt cunoscute.



4. Ciclonul din Bhola, Bangladesh – 13 noiembrie 1970

Ciclonul Bhola, a fost un taifun tropical devastator, care a lovit Pakistanul de Est (in prezent Bangladesh) si Bengalul de Vest din India, in data de 13 noiembrie 1970. A fost cel mai distrugator ciclon tropical inregistrat vreodata si unul dintre cele mai mortale dezastre naturale ale timpurilor moderne. Pana la 500.000 de persoane si-au pierdut vietile in timpul furtunii, in principal din cauza valurilor care au inundat insulele din delta raului Gange. Ciclonul Bhola a fost cel de-al saselea si cel mai puternic din sezonul ciclonic al anului 1970, in Oceanul Indian de Nord, atingand o forta echivalenta cu cea a unui uragan de Categoria 3. Ciclonul s-a format desupra golfului central bengalez la 8 noiembrie si a calatorit spre nord, intensificandu-se in tot acest timp. Si-a atins apogeul cu vanturi de 185 km/h la 12 noiembrie 1970, aterizand chiar in acea noapte pe coasta Pakistanului de Est. Furtuna a devastat multe dintre insulele de coasta, anihiland sate si distrugand culturile agricole din regiune. Cel mai rau afectat a fost subdistrictul Thana, din Tazumuddin, unde peste 45% din populatia de 167.000 de persoane de aici a fost decimata de furtuna.


3. Cutremurul din Shaanxi, China – 23 ianuarie 1556

Cutremurul Jiajing, petrecut in 1556 in Shaanxi, China, este seismul cu cea mai mare rata de morti inregistrata vreodata, detinand un record sumbru de 830.000 de persoane ucise. A inceput in dimineata zilei de 23 ianuarie. Mai mult de 97 de districte din povinciile Shaanxi, Shanxi, Henan, Gansu, Hebei, Shandong, Hubei, Hunan, Jiangsu si Anhui au fost afectate. O suprafata cu o raza de 840 kilometri a fost devastata, iar in unele zone 60% din populatie a fost ucisa. La acea data, majoritatea oamenilor acelor locuri traiau in yaodonguri, pesteri artificiale sapate in stancile de loess (roca sedimentara), dintre care multe s-au prabusit in timpul calamitatii, cu mari pierderi de vieti. Epicentrul cutremurului din Shaanxi a fost in Valea Raului Wei din provincia Shaanxi, aproape de Huaxian, Weinan si Huayin. In Huaxiam, fiecare cladire si camin au fost demolate, ucigand mai mult de jumatate din rezidentii acestui oras. In unele locuri, crevase de 20 metri adancime s-au deschis in sol. Distrugerea si moartea erau pretutindeni, afectand locuri aflate la 500 kilometri de epicentru. Cutremurul a declasant si alunacari de teren, care au contribuit la decesul masiv.


2. Revarsarea Raului Galben, China – sept.-oct. 1887

Raul Galben (Huang He) din China este predispus revarsarii, din pricina teritoriului neted si intins aflat de o parte si de cealalta a sa. Inundatiile provocate in 1887 de Raul Galben au devastat aceasta zona, omorand intre 900.000 si 2.000.000 oameni. Potopul din acel an a reprezentat unul dintre cele mai groaznice catastrofe din istoria cunoscuta. Timp de secole, fermierii care au locuit in apropierea Raului Galben au construit diguri pentru a retine apele umflate din cauza aluviunilor acumulate pe fundul raului. In anul 1887, patul aflat in crestere al acestuia, coroborat cu mai multe zile de ploaie torentiala, au venit de hac digurilor, provocand o indundatie masiva. Se crede ca apele Raului Galben au patruns mai ales prin digurile din Huayankou, aproape de orasul Zhengzou din provincia Henan. Din pricina campiilor joase din zona, potopul s-a propagat foarte rapid prin tot nordul Chinei, acoperind o suprafata estimata la 80.000 kilometri patrati si distrugand centre agricole si comerciale. In urma inundatiei, doua milioane de persoane au ramas pe drumuri. Pandemiile si lipsurile ulterioare nenorocirii se crede ca au curmat tot atatea vieti pe cat a facut-o evenimentul in sine. A fost una dintre cele mai teribile inundatii din istorie, care avea sa fie insa detronata la scurt timp de un nou cataclism asemanator.


1. Inundatiile din China – iulie-noiembrie 1931

Seria de inundatii care a avut loc in China Centrala in anul 1931, pe perioada decadei Nanjing, este considerata, la modul general, cel mai devastator cataclism natural despre care au existat vreodata date si cu siguranta cel mai important dezastru al secolului XX. Pierderile umane din urma inundatiilor din 1931 au fost estimate intre 3.7 si 4 milioane de victime. Intre anii 1928 si 1930, o seceta teribila a precedat potopul. Conform unor atestari, o vreme anormala a inceput in centrul Chinei in iarna lui 1930. Ninsorile masive din iarna au fost urmate de dezghetul primaverii, care a venit cu ploi abundente ce au ridicat si mai mult nivelul Raului Galben. Ploaia s-a intetit in iulie si august 1931. Numai in iulie au lovit sapte cicloane. Acest lucru a determinat inundatii uriase ca urmare a umflarii raurilor Galben, Yangtze si Huai. Raul Galben, al carui nivel a crescut pana la 30 de metri, a ucis intre unul si doua milioane de oameni, inundand 87 km patrati si lasand 80 milioane de oameni fara case. Yangtze a ucis 145.000 de persoane si a afectat 28.5 milioane. In final, Huai, al carui nivel a crescut cu 16 metri, a ucis mai mult de 200.000 de oameni.